30-01-2012 Apropo

To ACTA or not to ACTA?


Nu am datele să mă pot pronunţa în acest moment cu privire la întrebarea dumneavoastră, nu am o asemenea informaţie, a fost declaraţia-surpriză a premierului după ce România a semnat pe 26 ianuarie la Tokyo, alături de alte 21 de state europene, documentul ACTA, spune Gândul.



Condamn întregul proces care a condus la semnarea acestui acord, şi anume lipsa consultării societăţii civile, lipsa transparenţei încă de la începutul negocierilor, întârzieri repetate ale semnării textului fără nicio explicaţie, respingerea recomandărilor Parlamentului aşa cum au fost formulate într-o serie de rezoluţii, scrie raportorul Parlamentului European al Acordului Internaţional pentru Combaterea Contrafacerilor (ACTA), Kader Arif, motivându-şi demisia din această funcție.



Cine este și ce vrea ACTA, găsiți aici. Documentul ajunge în luna mai în Parlamentul European, unde va fi supus votului.

Deci. To ACTA or not to ACTA?

21 Comentarii

  1. Sorin

    01-31-2012 at 10:25 AM

    Vrem sa stim si noi cine a semnat tratatul si in numele cui ???? noi poporul nu mai contam!!!??? A semnat tratatul an numele Romanilor?????????????????????????????????????????????????

    Reply

  2. Andrei

    01-31-2012 at 10:35 AM

    Impotriva 100%, iar motive sunt destule… Textul nu e prea clar la momentul actual si lasa loc de multe interpretari care la o adica pot crea multe probleme. Nu-mi place graba in care se incearca adoptarea acestei legi si lipsa de transparenta, plus ca se fac multe presiuni mai ales dintre SUA pentru adoptarea acestei legi (prietena e din Polonia si imi spunea ca ambasada SUA din Polonia tot suna parlamentul “sa se intereseze” cum voteaza). Plus, legea asta e inutila si nu isi poate atinge scopul “declarat” atat timp cat Rusia si China (locul unde au loc majoritatea piratarilor) nu semneaza legea.

    Reply

  3. rubbles

    01-31-2012 at 11:39 AM

    Bad Request (Invalid Hostname)
    Ironically enough…

    Reply

  4. aletzsa

    01-31-2012 at 11:43 AM

    Eu una zic nu ACTA. in loc sa se ocupe cu pedofilia de pe net si alte diferite molestari online, fac un acord care te fac un infractor doar daca vezi un film online sau descarci o melodie, doar pt propriul uz. Internetul a fost nventat cu scopul de sharing , adica de a imprumuta informatia, de a avea acces cat mai multa lumea la informatie. Cu ACTA, wikipedia nu ar mai exista, youtube la fel si asa mai departe.
    Se doreste o manipulare a maselor in care sa ni se zica ce gandim si cum sa gandim, o ingradire a dreptului de a avea acceas la informatii si nu numai. Am scris si eu un articol pe al meu legat de ACTA si acolo veti gasi mai multe infomatii si un link catre o petitie ce va ajunge in Parlamentul European

    Reply

  5. Criticul

    01-31-2012 at 11:51 AM

    Reply

  6. Jimmy

    01-31-2012 at 11:56 AM

    Si care e reactia ta in cazul asta? Ca tot ce vad e un copy -paste. Sunt sigur ca ai ceva de spus , te jeneaza ceva in cazul asta? Ia atitudine , spune de ce ar fi bine sau rau , postarea asta mai bine nu o faceai fara sa scrii ce ai de gand sa faci PRACTIC impotriva Acta. O emisiune dedicata acestei probleme, o dezbatere, niste argumente, o chemare la arme ceva…ce zici?

    Reply

    • Andi Moisescu

      02-2-2012 at 1:51 AM

      Intrebarea mea indeamna la o dezbatere, cel putin.
      In alta ordine de idei, alegerea celor doua declaratii lasa foarte usor sa se vada pozitia mea.
      Cum as putea sa fiu pro asa ceva?!

  7. DirTek

    01-31-2012 at 11:58 AM

    Normal ca nu. Este doar a alta lege care ne ameninta dreptul de exprimare libera si intimitatea.
    Motivul de bucurie (deocamdata) este ca sunt cateva state care nu au semnat acest acord, iar pentru a fi validata, toate statele trebuie sa semneze.
    Am luptat impotriva legilor SOPA si PIPA, o sa luptam si impotriva legii ACTA!

    Reply

  8. kosty

    01-31-2012 at 12:15 PM

    Extramorocar! A venit ciumpalacul ala de umbla cu pantofii rupti si se lasa filmat la rasfaturi cu jumari(pt a ne da lectii de umilinta) sa ne spuna ca s-ar putea sa avem cresteri salariale de maxim 5%, daca or sa fie si alea, acestea fiind intarite de ,cine altu, decat Boc.
    Acum ca prostestele au avut un impact mare si pe retelele de socializare, o sa ne taie si netu,tocmai bine…o sa iesim in strada,n-o sa mai stam pe facebook.

    Reply

  9. Colceriu Angela

    01-31-2012 at 2:40 PM

    Mai putem crede in ceva? Ii vine unuia o idee pe care o considera viabila si benefica,HOP si iar hop ! intr-adevar am ajuns pe diferite orbite ale posibilului si imposibilului! de ce oare nu putem sa discernem mai multi daca este bine sau rau?

    Reply

  10. emanuel

    01-31-2012 at 9:28 PM

    daca se aproba, o sa fim constransi…

    Reply

  11. octavian

    02-1-2012 at 9:37 PM

    oare crezi ca mai marele nostru carmuitor de de vase pe mari inspumate o sa ne ceara noua…muritoilor de rand parerea?…to ACTA or not to ACTA? o sa ajungem sa spunem doar “AVE BASE morituri te salutant” la cate legi voteaza prin spatele nostru…

    Reply

  12. Stângaciu George-Răzvan

    02-1-2012 at 11:54 PM

    Singura chestie care mă deranjează este acea idee de a fi urmărit tot timpul, la cheremul fiecăruia. În rest nu mă prea îngrijorează. Aşadar… NOT ACTA!

    Reply

  13. Anghelina

    02-3-2012 at 11:08 AM

    Da…. a trai intr-un stat democrat inseamna a avea dreptul sa vorbesti pina faci spume la gura si atit cit sa nu fii dat afara de la sevici. Pina la urma tot cei mai, mai, cistiga indiferent caci pamintul s-ar rasturna cu susul in jos. Totul pina la bani!!!!

    Reply

  14. joyflint

    02-4-2012 at 10:01 PM

    Nu stiu daca banul ordoneaza sau dezordoneaza totul.

    Reply

  15. Monique

    02-6-2012 at 9:43 AM

    Am si eu o intrebare asa de curiozitate: cand se iese in strada in Romania pentru asa ceva? Ca aici sunt planificate numai in februarie 3 proteste, si exista si grupari/ parlamentari sus-pusi care lupta impotriva ACTA. Si Germania nici nu a semnat tratatul, spre deosebire de Romania, numai gandul de a avea asa ceva ii sperie pe toti.

    Reply

  16. mi_e_a

    02-12-2012 at 12:38 AM

    ACTA, Ne-ACTA. Ingradirea drepturilor la intimitate pe net a inceput oricum: Google deja si-a facut publice noile politici de confidentialitate care vor intra in curand in vigoare ( Daca esti utilizator inregistrat, vor avea acces in detaliu la informatii, search-uri.) Acum sincer, nu-i vad tocmai pro-ACTA pe cei de la Google, ar avea de suferit masiv in ceea ce priveste pirateria si drepturile de autor. Pe mine ma intriga mai mult faptu’ ca a fost tinut si semnat in secret acest tratat. De ce?
    Un internet controlat poate fi si benefic cum ar fi in combaterea fraudelor, traficului de carne vie, pedofiliei si alte deviatii care sunt facilitate prin intermediul lui, insa nimanui nu-i convine sa fie controlat, acuzat, sa i se impuna etc. Simt ca nu’s lamurita complet…vad si contra-uri si pro-uri, vad si probleme de etica.
    Nici eu nu vreau sa platesc pt. licenta de Windows, recunosc …e scumpa! insa daca filtrez asta printr-un rationament logic gasesc rapid si justificarea pretului… Nu functioneaza nici industria asta din caritate. Poate daca toti utilizatorii n-ar mai pirata si ar avea o licenta originala, pretul ar scadea zic eu… mai mult decat considerabil. Sau poate am eu o logica proasta?! Nu stiu… totu’-i confuz!

    Reply

  17. Mitza_003

    02-15-2012 at 12:29 AM

    say no to acta!

    Reply

  18. ramai treaz

    02-18-2012 at 4:35 PM

    mi-am spus parerea referitor la ACTA tot pe blogul asta, dar la o alta postare nestiind ca s-a mai discutat tema asta si aici.

    multe dintre ingrijorarile voastre sunt nefondate. parerea mea este ca nu ar trebui ratificat tratatul, dar nu din cauza motivelor invocate de voi.

    puteti vedea motivele mele aici
    http://ramaitreaz.blogspot.com/2012/02/acta-inca-o-lovitura.html
    tot acolo veti vedea de ce nu poate fi obligata o retea de socializare gen Facebook sau un furnizor de net sa ne monitorizeze.

    nu va mai panicati ! puteti iesi in strada pentru faptul ca nu a existat dezbatere publica pe tema asta.

    dar oare nu cerem prea mult ? cu cine sa discutam ? vechiul ministru al telecomunicatiilor ne spunea ca ar trebui sa fim mandrii ca ne numaram printre alte tari semnatae precum Corea de Nord tongue , iar actualul ministru nu a fost in stare sa spuna, la audierea sa pentru a primi votul consultativ al comisiei inainte de votarea cabinetului Ungureanu in plenul parlamentului, care este obiectul tratatului. ingrijorator nu ?

    Reply

Lasa un comentariu