Toate posturile din categoria Time out

Conspirația dansului

Vineri seara, în formula din fotografia de mai jos, ne-am reunit în prima ședintă de lucru. Ei cu pasiunea lor pentru dans, eu cu obsesia mea pentru organizare. Cred că e vina mea. Am început să vorbim despre ei și-am sfârșit prin a da cărțile pe față. E vorba despre cele care urmau să se […]

mai mult

Câteva sfârșituri de lume

Am mușcat-o, trebuie să recunosc. Când mi-a dat cartea pentru prima oara, mi-a spus așa: “Sper să treci de primele 60 de pagini, care sunt ceva mai plictisitoare.” Când am ajuns la pagina 67, pe nerăsuflate, am înțeles și de ce. “V-am avertizat. Puteați închide această carte de mult, pe când primele foi încă nu […]

mai mult

Tot pe fugă

Iar am prins o săptămâna din aia nebună. Știu ca plânge pagina alba după ceva proaspăt. Am material. Timp să scriu nu prea găsesc. Altfel, Cabral are deptate. Ca nu degeaba mi-a trimis un sms preventiv. “Mai scriem si noi cate ceva pe blog-ul ăla? Că-i pacat.” Până mâine, când îmi trag sufletul, mai pe […]

mai mult

Cum şi ce fac mai nou

Am aflat şi eu de la @chinezu că-n seara asta am fost, pe hârtie, la un eveniment la care nici măcar nu-mi amintesc să fi fost invitat. “Cum şi ce mâncăm mai nou”. Cum pot să pun pariu că la mijloc a fost cea mai bună intenţie, n-o să fac tocmai eu acum un capăt […]

mai mult

Segall contra Seagal

Asta s-a întâmplat vineri seară, în duelul audienţelor. Ca să eliminam orice posibilă confuzie, daţi-mi voie să fac prezentările. În colţul din dreapta jos, invinsul. Steven Seagal. De regulă, bate tot. De astă dată şi-a luat-o aspru de la chiar doamna din stânga sus. Mona Segall. Producător general al emisiunii “Românii au talent”. Încă o […]

mai mult