22-07-2014 AdvertisingPersonal

Maratonul GLA


În calitatea mea de fericit conducător al unui Mercedes-Benz GLA, am privilegiul să dau startul unui strașnic concurs. Mă rog, cum avem de-a face cu un adevărat aventurier, n-ar trebui să vă mire dacă provocarea are, pe undeva, parfum de orientare turistică. Deși, sigur, “turistică” reprezintă pentru România încă o valoare aspirațională.

GLA 1
Nimic foarte complicat, de fapt. Prin intermediul unei simple aplicații, pe pagina de Facebook Mercedes-Benz Romania, cine îndrăznește, cine mai poftește, va fi invitat de mine, de Costin Giurgea si de Tudor Bratu într-un adevărat tur virtual al țării, pe șosele intens circulate, dar si pe drumuri probabil complet necunoscute.

Maratonul GLA
Fiecare loc prin care am trecut, eu sau ei, va fi marcat cu o fotografie și un indiciu. După cum ne-am priceput și noi, în cazul pozei și după cât ne-a lăsat inima, în cazul indiciului. Ca să n-aveți impresia că vrem cumva să vă scoatem la o lecție deschisă de geografie, o să mergem pe varianta întrebare / 3 varinte de răspuns. Ar trebui, nu cred că mai e nevoie să insist, s-o alegeți pe cea corectă.

GLA 2
Asta dacă, desigur, doriți să câștigați accesoriile Mercedes-Benz, puse la bătaie în fiecare săptămâna sau marele premiu, un week-end într-una dintre locațiile curprinse în tur, în cadrul unui test-drive pentru o întreagă săptămână cu GLA-ul, pe care vi-l voi înmâna personal, cu tot cu secretele descoperite deja de mine.

Indiciu 1
Ca să începeți cu dreptul (pe accelerație), primul indiciu are legătură cu străzile aglomerate și virajele strânse. Și nu, nu e vorba de Monte Carlo.

 

16-07-2014 Time out

North Sea Jazz Festival 2014


Pănă se adună oamenii, e o liniște în oraș de te-apucă depresia. Doar bicicletele ce mai zburdă în stânga și-n dreapta, dar mai mult central. În rest vreo două străzi mai animate de prezența unor cârciumioare extrem de șic și câteva pietonale, pe care n-ai ce căuta dacă n-ai dat în patima shoppingului. Dar măreția lui Ahoy Center, chiar și în așteptarea valului, te previne cumva cu privire la dimensiunea lui North Sea Jazz Festival. Probabil cel mai mare festival de jazz din lume.

Ahoy
În cel de-al doilea week-end din Iulie, vineri, la 4:30pm se schimbă complet placa. Tot Rotterdam-ul începe să miroasă a jazz proaspăt, te ciocnești de muzicieni uriași la tot pasul și, practic, timpul începe să curgă într-un cu totul alt ritm. Cât despre spațiu, nu cred că e nevoie să mai insist. E greu să-l mai găsești liber, când sold-out înseamnă de fapt 75.000 de vizitatori, în 3 zile.

Tigris
Scena asta mică de mai jos te întâmpină la ieșirea din metrou. Ai fi tentat să treci repede peste ea, dacă nu te-ar lovi fix în moalele capulului nivelul la care se cântă până și-aici. Absolut întâmplător aceiasi muzicieni urcă 2 ore mai târziu pe-o altă scenă (una din cele 15, ale festivalului) alături de Christian McBride Big Band, dar asta nu mă mai surprinde de mult. North Sea Jazz e super-premium din orice unghi l-ai privi sau doar asculta.

Welcome
Am văzut și anul ăsta nume mari și foarte mari (Brad Mehldau & Mark Guiliana, Perez Patitucci Blade Trio, Kenny Garrett Quartet, Dave Holland Prism, Chucho Valdes & The Afro-Cuban Messengers) și-am descoperit, în săli mai mici dar pline de surprize, probabil viitoare nume mari și foarte mari (Derrick Hodge, The Ploctones, Alfredo Rodriguez).

Perez Patitucci Blade
Dar toate astea într-un ritm firesc, fără agitație, între două pahare de vin și-un curry thai, după o tură de backstage și o repriză de învârtit discuri single pe platane, cum se făcea odată, mai trăgându-mi sufletul într-o expoziție de artă modernă așezată strategic lângă Champagne Bar, mai încingând puțin palmele în fața unui band ambulant de suflători, cu tobe-n coadă.

Central Square
Se cuvine să adaug că anul ăsta am însoțit oficial proiectul Balako, care deși în programul festivalului a figurat ca un act cubanezo-român, pe scenă a expus folclor autohton vechi, convertit în jazz, cu influențe latine, așa cum de altfel ne stă nouă cel mai bine. De urmărit. Cu atât mai mult cu cât, după cea de-a doua zi de cumetrie, grupul a revenit acasă, pe-un picior de plai, pe-o gură de rai.

Balako
Da, ați ghicit. Finala World Cup 2014 m-a prins fix în cea de-a treia zi de festival. Așa c-a trebuit să ratez Christian McBride Trio, pentru a prinde în direct victoria prelungită a Germaniei. Mă rog, au mai fost și alții în situația mea, după cum se poate vedea mai jos, iar McBride a fost artist in residence, deci oricum a cântat în fiecare zi măcar într-o formulă, așa că nimeni n-a suferit prea tare. Sigur, cu excepția fanilor Argentinei, care beau și ei la final, dar parcă nu tocmai veseli.

WorlCup Final
Una peste alta, e clar că nimic nu mă mai poate vindeca acum, după ce-am înregistrat și cel de-al 8-lea an de prezența neîntreruptă la North Sea Jazz Festival, în Rotterdam. E ceva de vis tot ce se întâmplă acolo și e mai bine s-o spun eu deschis acum, ca să stiți ce diagnostic riscați în timp, dacă vă face cumva cu ochiul.

Prism

 

07-07-2014 AdvertisingApropo

Cele mai frumoase flori


Nu-s panseluțele, nici trandafirii. Cum bine spunea un cântec pe care l-am învățat, cred prin clasa I. Cele mai frumoase flori (am înțeles asta mai târziu) sunt florile pe care le oferi exact atunci când 100 de soții din 100 ar fi gata să bage mâna-n foc că nici măcar nu te gândești s-o faci.

Gentleman
Hai să fim sinceri. De aproape o lună zici că suntem posedați. Urlăm, dăm cu pumnul în masă la ratări, sărim ca apucații la goluri, ba mai mult, în câteva rânduri am luat și pragurile-n picioare, trezindu-ne cu greu după meciurile care s-au încheiat la 3 dimineața. Asta-i soarta noastră, a barbaților în timpul oricărui Campionat Mondial de Fotbal. Grea și plină de prelungiri.

banner-1
Ce treabă au florile din primul paragraf cu fotbalul din cel de-al doilea, am descoperit zilele trecute pe Facebook. Așa că mă grăbesc să împart ideea, până nu e prea tâzriu, celor care vor să profite de ocazie și dovedească încă o dată că până și un suporter împătimit poate fi un gentleman.

banner-7
Inițiativa aparține celor de la floria.ro, dar aplauzele vor fi, n-am nicio îndoială, împărțite. Căci una e să primești o atenție, cu ocazia unei aniversări așteptate și cu totul alta să te trezești acasă cu-un buchet de la el, taman în clipa în care printre dinți te pregăteai să-i spui ceva de dulce-n gând, știindu-l cu băieții, la terasa, la meci, în timp ce tu te străduiești să întinzi rufele cu ultimele forțe, după ce te-ai chinuit să adormi copiii.

 

09-06-2014 Advertising

#ShareTheSofa


Nu prea ne-am încurcat cu jumătăți de masură în ultima lună de Champions League. Trebuie să admit că atunci când n-am avut acces la draft, am mers pe sticla de 330. Dar am făcut-o cu responsabilitate, cât să prindem puțin curaj, căci nu te-așezi în fiecare zi la taifas cu oamenii ăștia.

Finala UCL 14 03
Ruud Gullit, Ruud Van Nistelrooy, Hernan Crespo, Juliano Belletti, Luis Garcia, Fernando Morientes sunt fotbaliștii cu ajutorul cărora meciurile au depășit dimensiunea ecranului, ba chiar și a celor 90 de minute regulamentare. Căci nu de puține ori îi bâzâiam și-n pauze, când ne închipuiam că sunt mai puțin prinși.

Finala UCL 14 02
N-am avut curajul să m-arunc printre statistici, dar ceva-mi spune ca Heineken a reușit să facă valuri frumoase cu #sharethesofa, pe twitter. Pe unul dintre ele m-am cocoțat eu, atunci când un bun prieten din State m-a apelat oarecum intrigat prin direct message, văzând cu cine mă întrețin în timpul partidelor.

Finala UCL 14 04
Una peste alta, după cum se poate citi și pe fața mea în fotografia de mai jos, s-a încheiat cu victorie pe toate planurile. După ce c-am avut ocazia să împart emoțiile finalei UEFA Champions League cu Ruud Gullit, ale mele au plecat și vesele acasă, vibrând încă din fragedă copilarie la imnul Realului.

Finala UCL 14 05
După cum spuneam și-n finalul întâlnirii, cu tot respectul cuvenit susținătorilor echipei adverse: NICE DREAM, ATLETICO. BUT IT WAS REAL.

 

15-04-2014 Apropo

The Road to Hell


Poate vi s-a mai întâmplat. Un târg de nunți, o cumetrie, o reuniune a unei corporații sau poate chiar o expoziție specială la MNAC, mă rog, una peste alta, e puțin probabil să nu fi ajuns măcar o dată în curtea Casei Poporului, așa cum ne-a lasat-o moștenire nea Nicu sau a Palatului Parlamentului, așa cum au preluat-o în gestiune adevarații câștigători ai revoluției capitaliste multilateral dezvoltate. O știți, aia mare, care se parcurge greu.

IMG_2421
Adăpostind Senatul României și Camera Deputaților, mă gândesc că e un loc prin care se cam perindă oaspeți străini de seamă și e posibil ca oamenii să simtă și ei că, odată ce-au trecut de porțile instituției, venind dinspre bulevard, intră practic pe un veritabil drum forestier. Sigur, lipsește vegetația aferentă, dar în schimb sunt amplificate fără dubiu senzațiile, indiferent de calitatea germana a suspensiilor mașinii.

IMG_2422
Știu. Nu sunt bani, România face cu greu față crizei, iar presa denigrează cu o placere aproape diabolică imaginea unei instituții eminamente serioase, care se străduiește din răsputeri să fie cel mai bun ambasador al țării. De-aia le și propun parlamentarilor aleși să ia atitudine și să ne arate cât de mult le pasă, dându-ne pur si simplu peste gură. Cum? Foarte simplu. Donând fiecare câte 2000 de euro pentru refacerea aleilor din jurul Palatului, care, fie vorba între noi, arată cam ca-n Iraq, după război.

IMG_2420
588 de parlamentari ori 2000 de euro de fiecare înseamnă 1.176.000 de euro. Fiind vorba chiar de banii lor și nu de ai noștri, ceva-mi spune că, pentru prima oară, licitația ar putea fi una corectă și lucrarea dusă la bun sfârsit, fără suplimentări ulterioare de buget. Ma rog, în speranța că n-apar peste noapte, în ecuație, bordurile.

 

11-02-2014 Personal

Interviul, încotro?


Am tot răspuns astăzi la interviuri, de când m-am instalat la butoane. Sigur, mă măgulește faptul că oamenii încă mai au întrebări pentru mine, deși s-au adunat între timp niște ani de când eu tot răspund. Dar asta nu mă împiedică să-mi pun din ce în ce mai des, singur, o întrebare. Oare cât va mai rezista interviul?

questioning
În condițiile în care există Facebook, Twitter, Instagram, Blog, unde zilnic expunem păreri în raport cu tot ceea ce mișcă și ne interesează într-un fel sau altul și unde oricine poate adresa oricui, direct, orice întrebare, mă întreb doar dacă genul, atât de la îndemână, nu riscă să devină cumva un fel de cooperativa munca în zadar?